Hydrogen Expert 

Cea mai bună solutie în anihilarea carbonului este cu hidrogen
Ne gasești și pe TikTok cu sistemele noastre de hidrogen HHO
Mesaje text și vocale depre hidrogen HHO
Ne gasești și pe Instagram cu sistemele noastre de hidrogen HHO
Ne gasești și pe Facebook cu sistemele noastre de hidrogen HHO

Hydrogen Expert - 2024 - Toate drepturile rezervate  - Site realizat de KronAds.ro 

Învață despre hidrogen

Kit-uri de instalare HHO

Viitorul nostru se bazează pe hidrogen

Contact

Hartă site

Viitorul nostru se bazează pe hidrogen
Viitorul nostru se bazează pe hidrogen

Creăm energie din apă

Împreună salvăm Planeta

Hydrogen Expert 

Viitorul nostru se bazează pe hidrogen
Viitorul nostru se bazează pe hidrogen

Creăm energie din apă

Împreună salvăm Planeta

Hydrogen Expert 

Redu consumul de carburant cu ajutorul sistemelor de hidrogem HHO

Viziunea noastră.

 

Suntem pasionați de cercetarea și dezvoltarea tehnologiei hidrogenului și salutăm valoarea acestei energii regenerabile și de acum sustenabilă. Suntem conștienți că a devenit cea mai eficientă formă de contribuție la independența climatică și energetică, care este programată pentru anul 2050.

 

Ne concentrăm eforturile pentru a ușura tranziția tehnologiei hidrogenului în viața noastră, creăm conexiunile necesare pentru a dezvolta parteneriate și a asigura infrastructura necesară pentru dezvoltare. Planificăm construirea unei rețele de fabricare dedicate acestor instalații pentru a promova independența energetică și sustenabilitatea.

 

Suntem axați pe furnizarea de soluții avansate pentru producerea, comprimarea și stocarea hidrogenului, cât și pentru sectoarele de activitate conexe, cum ar fi Sănătate, Înfrumusețare, Alimentație și Procesare, Chimie și Farmaceutică, Transport, Industrie Grea, până la Curățenie.

 

Prin expertiza noastră și tehnologiile de ultimă generație, vă oferim produse și servicii de înaltă calitate pentru a satisface nevoile energetice ale prezentului și ale viitorului.

 

Ne dorim să fim cea mai clară și la îndemână resursă de informații și soluții care au la bază unica tehnologie a viitorului în materie de energie verde și sănătate, cea a Hidrogenului.

 

 

Așa cum reiese din motto-ul companiei, scopul nostru principal este să aducem plus valoare în lupta pentru combaterea poluării prin reducerea substanțială a cantității de gaze cu efect de seră acumulate la nivel global. Cunoscând faptul că cea mai mare parte din cantitatea de CO2 din atmosferă provine din acțiunile noastre, ale umanității, de la autovehiculele dotate cu motoare cu ardere internă care folosesc combustibili fosili, păna la încălzirea caselor, a blocurilor, fabricilor, etc..

 

Pentru a ne atinge scopul, am căutat împreună cu cercetători, universități, cât și cu pasionați, soluții viabile care să aducă rezutate în acest sens. Obiectivul inițial era să contribuim la reducerea nivelui amprentei de carbon prin reducerea consumului de combustibil fosil al autovehiculelor cu ajutorul sistemelor HHO, pe pricipiul "Consum mai mic = poluare redusă". Ajutați de dispozitive electronice de gestiune a arderii, programate independent petru fiecare aplicație în parte, montate împreună cu sistemele generatoare de hidrogen, am obținut rezultate, chiar și la generațiile mai noi de motoare cu norme de poluare Euro 4, 5 și 6, dar totuși această tehnologie necesită încă imbunătățiri și avizări pentru a putea fi implementată la scară largă.

 

Hai să ne cunoaștem ...

 

Suntem o echipă de ”mici cercetători” din mai multe colțuri ale lumii, pasionați de tehnologie, care ne-am unit cunoștințele și am reușit să construim sistemul care ne va ajuta să economisim combustibil și în același timp să reducem poluarea. Nu suntem inventatorii acestei formule, noi doar am reușit prin calcule, masurători, adaptări și teste să aducem această tehnologie la cel mai înalt nivel cunoscut. Am studiat felul în care alți inovatori din domeniu de pe tot mapamondul au încercat de-a lungul timpului să implementeze această tehnologie, am analizat cauzele pentru care unii dintre ei nu au dat randament și am căutat soluții. Am amânat mult timp lansarea pe piață a produselor și serviciilor noastre, pentru că și noi la rândul nostru am fost sceptici legat de randamentul acestei tehnologii, dar am început să testăm și să măsurăm cu perseverență, iar rezultatele au început să apară. Astfel am prins încredere în noi și am decis să împărtășim experiența acumulată pentru ca toată lumea să poată avea acces la această tehnologie. Am analizat prețurile pieței, am negociat cu producătorii, furnizorii și dezvoltatorii cu care colaborăm toate detaliile pentru a putea oferi cel mai bun raport calitate-preț pentru ceea ce vă oferim. Astfel am reușit sa devenim experți în acest domeniu, dar totuși mai sunt lipsuri.

Despre noi

Povestea noastră ...

 

Am început sa studiem despre hidrogen încă din 2008, când am construit prima noastră celulă producătoare de gaz HHO prin electroliză din mai multe palete din inox perforate pentru scos cartofii prăjiți din uleiul încins :))), pe care le-am montat una lângă alta cu izolatori electrici, le-am alimentat cu curent electric continuu, le-am scufundat în apă cu sare și gata hidrogenul. WOW ce simplu, ne-am zis noi... Am pus capac recipientului, am condus gazul produs printr-un furtun către o torță improvizată și am vrut să vedem cum arde... Bineînțeles, în momentul în care am aprins torța, a explodat recipientul cu un pocnet asurzitor... Nu știam de ce s-a întâmplat asta, iar teama de a nu se mai întâmpla, ne-a împins să studiem și mai în amănunt despre acest gaz. Pentru a afla am reluat informațiile învățate în școală la orele de fizică și chimie, am apelat la motoarele de căutare de pe internet, am tras concluzii și am aflat că era necesară producerea unei cantități de gaz mult mai mari pentru a alimenta o torță și ca să nu explodeze dispozitivul, mai era nevoie de o supapă de sens anti-foc pentru a impiedica flacăra să se întoarcă pe furtun în recipientul celulei. 

 

Am reluat experimentul după ce am adunat toate componentele necesare pentru a continua în siguranță, le-am reconstruit din nou, de data aceasta conform unor planuri și calcule care au reieșit din ultimele studii și torța a început să ardă. Am topit toate conservele pe care le-am găsit, am gravat plăci de lemn, am modelat recipiente de plastic și eram încântați de ce reușisem să facem cu noul nostru dispozitiv.

Entuziasmați, am proiectat o celulă mai mare cu plăci din inox industrial decupat la aparate CNC, le-am asamblat cu izolatori din cauciuc modelat la formele plăcilor, am experimentat distanța dintre plăci, numărul plăcilor neutrale, am înlocuit sarea cu hidroxid de potasiu și am produs mai mult gaz pentru o torță mai mare, cu care am reușit sa tăiem o țeavă neagră de jumătate de țol.

 

Acum că produceam gaz, am cautat și cercetat despre aplicabilitatea acestuia și am găsit pe internet clipuri unde realizatorii acestora arătau că este benefic și în reducerea consumului de conbustibil, fapt ce ne-a determinat sa montăm și noi o celulă pe un autoturism VW Golf 4 cu motor diesel cu pompă de injecție clasică care avea la momentul respectiv 4 ani. Am fost dezamăgiti că reducerea consumului nu se realiza conform spuselor, dar ulterior am realizat că aveam un consum de curent prea mare care solicita generatorul mașinii, fapt ce îngreuna mersul motorului iar consumul era același, chiar mai mare în anumite condiții.

 

Coincinența a fost că mașina în cauză necesita inspecție tehnică periodică (ITP), inspecție la care ne-am prezentat fără neliniște, pentru că știam că o va trece fără probleme, având în vedere vârsta și numarul relativ redus de km parcurși. Cu instalația de gaz HHO montată foarte estetic, aproape „invizibil", a intrat la standul de noxe iar acolo a apărut surprinderea că mașina se încadra fără probleme la normele de poluare Euro 4 când aceasta era Euro 3. Au verificat toate conexiunile și reluat testul crezănd că aparatul nu era corect conectat, dar același rezultat. Atunci am intervenit și am spus inginerului constatator că mașina deține un sistem de aditivare cu hidrogen al aerului aspirat, moment în care m-i s-a cerut dezactivarea acestuia pentru a nu altera rezultatele constructive reale ale autovehiculului. Chiar și așa mașina a trecut inspecția, dar bineînțeles cu valorile noxelor din fabrică.

 

Am reluat ideea și ne întrebam cum a fost posibil ca noxele să se reducă atâta timp cât nu s-a reușit o reducere a consumului? Răspunsul l-am primit după ce am studiat ce se întâmplă când în arderea motoarelor cu combustie internă apare gazul Oxi-hidrogen HHO. Din cercetări reiese că hidrogenul prin ardere produce apă, iar tot acesta este principalul anihilator al carbonului. Așadar cele două molecule de hidrogen si cea de oxigen provenite din electroliza apei, introduse în camera de ardere împreună cu combustibilul convențional, in momentul aprinderii au rolul de a oxigena în plus și de a completa arderea, în urma căreia rezultă și particule fine de apă. De aici provine eficiența în ardere constatată în experiența noastră avută la ITP.

 

Ulterior am continuat să experimentăm configurația celulei de hidroliză până am reușit să îi reducem consumul de curent pentru aceeași cantitate de gaz produs, deci cu un randament mai bun, astfel reușind să obținem și reducerea consumului de combustibil cu 15%. Am eficientizat si adaptat și programul de gestiune al injecției printr-o re-mapare ECU, am controlat consumul de curent cu un modul de control electronic, și consumul a scăzut cu încă 15%, ajungand ca mașina să consume 2,9 litii de motorină la 100 de km în regim extraurban în condiții normale de trafic și rulare pentru acea perioadă.

 

Am instalat și pe alte autovehicule celule de hidrogen, rezultatele diferind de la un caz la altul, dar în toate având randament. Totodată am constatat din propria experiență că aceste sisteme nu prezintă pericole atâta timp cât sunt montate și utilizate corespunzător, nu provoacă niciun fel de defecte motoarelor, dinpotrivă, le ridică randamentul și durata de utilizare. Singurul efect negativ în această ecuație este electrolitul, care are prorietăți corozive în cazul în care intră în contact cu elemente metalice sau de aluminiu netratate.

 

Trecând peste această istorie am aprofundat și alte aplicabilități și am decis să aducem la cunoștina întregii lumi toate detaliile legate de hidrogen și de beneficiile aduse în viața noastră.